Relatia dintre activitatile de pastorit si carnivore mari in vestul judetului Vrancea

Abstract

The pasturing activities are one of the traditional economic activities in the western part of Vrancea county, that currently suffers significant changes determined by the changes of the land ownership (especially the forests, pastures and hay fields), the restructuring of the local communities, the decrease of economical rentability caused by a lack of a market for the specific products, the high taxes, the degradation of the pastures, etc. The decline of the pasturing activities that can be observed in the decrease in number of the cattle, accentuates the problems specific for this space, some of them reflecting in the quality of the large carnivores habitats. In this context some measures to encourage the traditional activities in the area are necessary, in order to solve the economical problems that are reflected in the social and natural environment.

Introducere

Activităţile de păstorit sunt cele mai expuse atacurilor carnivorelor mari (lup, urs, râs), mai ales în cazul în care acestea se desfăşoară în zona montană. Animalele domestice, fiind o sursă de hrană mai uşor de obţinut, constituie o atracţie pentru carnivorele mari, mai ales în perioadele cu deficit de hrană pentru acestea.

Evaluarea stânelor din vestul judeţului Vrancea din habitatele populate de lup (Canis lupus), urs (Ursus arctos) şi râs (Lynx lynx) a constituit o activitate importantă a proiectului LIFE Nature In situ conservation of the large carnivore in Vrancea county, coordonat de Agenţia de Protecţie a Mediului Focşani. Pentru realizarea activităţii au fost obţinute informaţii de la toate primăriile şi obştile din sectorul analizat, acestea fiind completate de chestionarea bacilor.

O problemă legată de accesul la informaţiile din acest domeniu este legată de faptul că Primăriile nu deţin un sistem de monitorizare al activităţilor de păstorit, nici măcar pentru păşunile care se află în gestiunea directă a acestora. Mai mult schimbarea regimului de  proprietate a pădurilor şi păşunilor a determinat scăderea interesului autorităţilor locale pentru păstrarea în bune condiţii a păşunilor. Astfel, trecerea în proprietate privată sau obştească a păşunilor diminuează controlul Primăriilor asupra activităţilor de păşunat, acestea nemaiacordând autorizaţii anuale de păstorit. Din această cauză, situaţia efectivelor de animale, a pierderilor la stâne datorită atacurilor carnivorelor mari, starea stânelor etc. nu sunt suficient de bine cunoscute la aceste nivele.

Comunele care au făcut obiectul acestui studiu sunt Bârseşti, Chiojdeni, Dumitreşti, Jitia, Năruja, Nereju, Nistoreşti, Paltin, Soveja, Tulnici, Valea Sării, Vidra, Vintileasca, Vizantea-Livezi şi Vrâncioaia, amplasate în zona subcarpatică şi montană a judeţului Vrancea. Au fost avute în vedere stânele amplasate în spaţiul montan şi cele situate în apropierea satelor din zona subcarpatică.

În anul 2002, erau active în spaţiul analizat circa 124 stâne, dintre care 22 în Vidra, 14 în Paltin, 12 în Năruja, 13 în Bârseşti (inclusiv Negrileşti), 9 în Dumitreşti, 9 în Tulnici, 8 în Nereju, 7 în Vrâncioaia (3 fiind pe teritoriul administrativ al acestei comune), 6 în Vizantea-Livezi, 6 în Valea Sării, 5 în Nistoreşti, 4 în Chiojdeni, 3 Soveja şi 2 Jitia.

Densitatea stânelor este de 0,07 stâne la 1 km², ceea ce cumulat cu faptul că ponderea pădurilor este semnificativă pune în evidenţă caracterul silvo-pastoral al zonei. De altfel densitatea stânelor pe suprafaţa de păşuni şi fâneţe este de 0,313 stâne la 1 km² de păşune sau fâneaţă, deci de 1 stână la 3,19 km².

Cu toate acestea, în ultimii 12 ani, pe fondul transformărilor din economia românească, activităţile de creşterea ovinelor au cunoscut un regres puternic, observabil mai ales prin scăderea numărului de efective de animale (la ovine de la 63981 capete în 1992 la 43910 capete în anul 2000). Acest lucru a fost impus în special de lipsa pieţelor de desfacere pentru produsele obţinute de crescătorii particulari şi de reîmproprietărirea noilor proprietari (sau a obştilor) cu terenuri din spaţiul montan.

Efectivele de animale la stâne

Numărul  de animale din stâne variază funcţie de efectivele specifice localităţilor aferente. Astfel, în localităţile cu număr ridicat de animale, numărul de capete în stâne este mai ridicat. De asemenea este de menţionat faptul că majoritatea stânelor au ca obiect principal de activitate creşterea ovinelor, doar puţine fiind axate pe creşterea bovinelor. Totuşi, majoritatea stânelor au 10-20 animale (bovine, cabaline, porcine) pentru completarea necesarului de hrană.

Numărul de oi la stâne variază între 200 – 500 capete, cele mai multe dintre stâne având 200-300 oi. Cea mai mare stână se află în comuna Tulnici (Lepsa Potok) care avea în anul 2002 496 oi. Dintre ovine, circa 2 -5% este reprezentată de berbeci şi 5 – 20 % de exemplare sterpe. Alături de ovine, în stâne se cresc caprine, în unele stâne efectivul acestora ajungând la circa 100 exemplare. În cadrul acestora masculii ocupă o pondere sub 2 %. Numărul celorlalte animale (porcine, bovine, cabaline) este foarte redus, fiind sub 50 capete pe stână. În ceea ce priveşte ovinele, numărul efectivului declarat pe stână la Primăria comunei este de obicei mai mic decât cel real (în unele cazuri chiar cu 150-200 capete), pentru a evita plata taxelor de păşunat şi a celorlalte taxe aferente acestor activităţi.

La ovine rasa predominată este metisa de ţigaie şi cea  de ţurcană, rasa pură nemaifiind păstrată decât în puţine cazuri. De exemplu în comuna Tulnici rasa predominantă este ţigaia, acestea reprezentând 60 % din efective.

În spaţiul montan (Lapoş, Mordanu) sau pe păşunile din apropierea localităţilor se află şi saivane pentru bovine cu circa 100 capete, predominată fiind bruna românească..

Numărul de proprietari de animale pe stână variază funcţie de mărimea localităţii de provenienţă între 10 şi 70. Numărul cel mai ridicat de proprietari se înregistrează în cazul stânelor cu număr ridicat de oi. Numărul de animale care revine fiecărui proprietar este de asemenea variabil fiind între 5-34, media fiind de circa 10 animale/proprietar.

Sistem de pază

Sistemul de pază utilizat la stâne oferă informaţii asupra gradului de modernizare existent şi a rentabilităţii economice a activităţilor de păşunat.

Sistemul de pază la stânele din vestul judeţului Vrancea se bazează pe ciobani şi câini, gardurile şi celelalte sisteme improvizate (sperietori etc.) completând sistemul tradiţional.

Numărul mediu de câini pentru fiecare stână variază între 4-5, numărul acestora crescând proporţional cu numărul de oi. Astfel la numărul de oi raportat la numărul de câini variază între 30-80, cea mai mare pondere fiind în intervalul 50-70.

Numărul de câini ucişi anual de către animalele sălbatice este redus în cele mai multe cazuri, sub 2 pe fiecare stână, de obicei pierderea câinilor fiind cauzate de atacuri ale lupului. Cele mai multe cazuri au fost raportate în comunele Paltin (4 pe stână), unde şi frecvenţa atacurilor carnivorelor mari este ridicată, deşi şi în comuna Năruja au fost înregistrate situaţii în care numărul de câini la sfârşitul sezonului a fost 1, ceilalţi (4-5) fiind ucişi în atacuri ale lupului.

Gardurile din lemn (ţarcul de stână) şi mărăcini completează sistemul de protecţie, însă nu poate asigura decât în foarte mică măsură protecţia animalelor. Acestea au de regulă rolul de a delimita stâna şi de a nu permite ovinelor sau celorlalte animale ieşirea din staul. Lungimea gardurilor este de maxim 150 m pentru fiecare stână şi sunt realizate din lemn şi sârmă.

Sistemul de pază existent nu oferă protecţie 100 %, din această cauză apărând situaţii în care atacurile carnivorelor mari sunt reuşite, soldându-se cu pagube la stâne.

Atacurile se înregistrează atât când sunt oile în stână (noaptea), când şi atunci când acestea se află pe păşune şi în pădure. Astfel, au fost raportate pierderi de ovine la stânele din munte aparţinând comunelor Năruja, Nereju şi Paltin în momentul în care acestea se aflau în pădure, fie pentru adăpat, fie pentru a ajunge la o păşune. În aceste situaţii, atacurile cele mai frecvente le deţine lupul.

În cazul stânelor, numărul de animale ucise depinde de poziţia stânei faţă de habitatele carnivorelor mari, dar şi de efectivele acestora. Astfel, numărul de animale ucise este mai mare pentru stânele din spaţiul montan în comparaţie cu cele din zona de deal. De asemenea, cu cât numărul de oi este mai ridicat se observă creşterea numărului de animale ucise. Această ultimă regulă nu este valabilă însă în toate situaţiile, fiind cazuri în care nu s-au înregistrat decât cel mult un anual ucis per an la stâne cu peste 200 oi (comuna Nereju – stâna Lazăr Ştefan cu 300 oi) şi cazuri cu peste 3 animale ucise anual pentru stâne cu 150 oi (în comuna Paltin).

Eficienţa sistemului de pază este considerată un element esenţial în limitarea impactului carnivorelor mari asupra activităţilor de păstorit. Astfel, este prezentată mai jos situaţia din două comune din vestul judeţului Vrancea, una amplasată predominat în spaţiul montan (Tulnici) şi una în zona subcarpatică (Vizantea-Livezi). Astfel, se observă o uşoară diferenţă între pierderile provocate de carnivorele mari la stânele din spaţiul subcarpatic în comparaţie cu cele din spaţiul montan. Numărul mai ridicat de animale ucise de carnivorele mari din spaţiul montan este determinat şi de existenţa unui număr mai ridicat de animale, dar şi de proximitatea de habitatele carnivorelor mari.

Tabelul nr. 1 – Eficienţa sistemului de pază la stânele din comuna Tulnici în anul 2002

Nr. crt.	Stână	Nr. ovine	Lung. gard (m)	Nr. câini	Nr. animale ucise de carnivorele mari	% de pierderi de ovine din total
1	Strungi	200	44	4	4	2
2	Faţa Coza	160	63	4	3	1,9
3	Cristianu	160	69	3	2	1,25
4	Petricele	350	71	5	1	0,28
5	Dealul Crucii	268	63	4	4	1,5
6	Macrădău	200	57	3	3	1,5
7	Greşu	200	50	3	3	1,5
8	Lepsa Potok	496	71	6	5	1
9	Lepsa Potok	305	71	5	3	1
7	Media	260	62	4	3	1,

Tabelul nr. 7 – Eficienţa sistemului de pază la stânele din comuna Vizantea-Livezi în anul 2002

Nr. crt.	Stână	Nr. ovine	Lung. gard (m)	Nr. câini	Nr. animale ucise de carnivorele mari	% de pierderi de ovine din total
1	Stoica Ion	150	100	4	6	4
2	Diaconu Maricel	130	80	4	2	1,53
3	Panaite Ionică	350	120	4	4	1,14
4	Cazacu Nicolae	70	40	4	0	0
5	Necula Toader	230	80	2	1	0,43
6	Gândea Anton	170	120	4	0	0
7	Media	183	90	4	2	1,18

Media de animale ucise este de 3-4 oi pe stână cu variaţii foarte mari de o stână la alta şi de la o localitate la alta: 3-4 la 400 oi în Nistoreşti,  10 la 400 oi la Chiojdeni, 2 la 200 oi în Vizantea, 3 pe stână de 400 oi în Negrileşti, între 1-5 la 200-300 oi în Tulnici, 2 la 150 oi în Soveja, 10-15 la 400 oi la Paltin, 7-8 la 500 oi în Năruja, 10-15 oi la 400 oi în Jitia etc. Situaţia localităţilor care au raportat pierderi foarte mari (circa 10 % din efective anual) nu este reală, în cele mai multe cazuri acestea fiind cu 30-50 % mai mici (de exemplu în comuna Paltin).

Aceste pierderi sunt doar acelea care se înregistrează în perioada de păşunat în spaţiul montan, fiind completate de cele din timpul iernii. În acest caz însă pierderile sunt de obicei mai mici, fiind însă situaţii în care pierderile peste iarnă au fost mai ridicate de 2 capete pe proprietar.

Cele mai multe pierderi le produc ursul şi lupul, ponderea atacurilor acestora fiind variabilă funcţie de zonă: Chiojdeni (unde mai numeroase sunt atacurile lupului), Vrâncioaia (urs), Bârseşti, Jitia, Năruja, Nistoreşti, Paltin (urs şi lup), Tulnici, Valea Sării, Vidra (lup, urs şi râs).

Disfuncţionalităţi determinate de păstorit

Păstoritul reprezintă o activitate economică prin care omul intervine în mediul natural pe care îl transformă în beneficiul său. În unele situaţii, datorită unor acţiuni realizate în scopul obţinerii de hrană pentru animale sau de alte servicii din mediul natural, apar disfuncţionalităţi cu reflectare în rentabilitatea economică a activităţilor economice pe termen mediu şi lung. În categoria disfuncţiilor determinate de activităţile de păşunat în mediul natural amintim: incendiile, păşunatul în fond forestier, potecirea, degradarea păşunilor, degradarea habitatului animalelor sălbatice etc.

În vestul judeţului Vrancea, în cele 15 comune analizate, nu s-a înregistrat în ultimii cinci ani decât un singur incendiu la stâna Macrădău, comuna Tulnici. Riscul pe care îl presupune un incendiu la stână nu rezidă doar din faptul că produce pagube materiale importante, ci şi din pericolul de extindere în fondul forestier.

Deşi păşunatul în fondul forestier este interzis prin Codul silvic din 1996, acest fenomen se întâlneşte în vestul judeţului Vrancea, fiind destul de dificil de controlat, tocmai datorită faptului că cea mai mare parte a surselor de apă se află în pădure. Se înregistrează situaţii conflictuale între ciobani şi inspectorii forestieri datorită păşunatului în pădure, în cele mai multe cazuri amenzile fiind modalitatea de rezolvare a acestora.

În ultimii ani nu au fost înregistrate defrişări ilegale pentru activităţi de păşunat (reamenajarea stânelor, combustibil etc.), extragerea lemnului fiind aprobată de către ocoalele silvice. În cazul tuturor stânelor se realizează îndepărtarea mărăcinilor, urzicilor, ferigilor etc., plante fără valoare pentru creşterea animalelor.

Nu au fost înregistrate cazuri de ucidere a animalelor sălbatice, acest lucru fiind destul de greu de verificat datorită implicaţiilor juridice pe care le presupune.

Disfuncţionalităţi la stâne

Problema cea mai frecvent întâlnită la stâne este legată de atacurile animalelor sălbatice (lup, urs, râs, mistreţ etc.), care determină pagube materiale (uciderea sau rănirea unor animale domestice, degradarea unor componente din stână, degradarea păşunilor şi fâneţelor etc.).

Numărul de animale ucise depinde de poziţia stânei faţă de habitatele carnivorelor mari, dar şi de efectivele acestora. Astfel, numărul de animale ucise este mai mare pentru stânele din spaţiul montan în comparaţie cu cele din zona de deal.

Toate animalele sălbatice atacă de obicei pe timp nefavorabil (ploaie, ceaţă etc.) când şi sistemul de pază este mai vulnerabil (în pădure, în apropiere de pădure etc.).

De asemenea, există variaţii de la an la an funcţie de cantitatea de hrană disponibilă animalelor sălbatice, funcţie de traseele acestora etc. Astfel, în situaţia în care disponibilul de hrană este scăzut pagubele produse la stâne sunt foarte mari.

O problemă este legată de îmbolnăvirea animalelor domestice (necrobaciloză, râie, gălbează etc.), cele mai multe situaţii fiind raportate în comuna Vizantea-Livezi  la stâna Stoica Ion – 15 oi cu necrobaciloză. Nu au fost înregistrare cazuri de decese ale animalelor din cauza unor boli, în ultimii ani. În ultimii ani însă majoritatea oilor sunt vaccinate împotriva celor mai importante boli, iar ciobanii deţin medicamente pentru tratarea acestora (în special pentru râie şi gălbează). Situaţia nu este întâlnită în toate satele, întrucât vaccinurile şi tratamentele aferente sunt foarte scumpe.

Furturile la stâne nu reprezintă un fenomen specific în judeţul Vrancea, numărul de cazuri raportate în ultimii ani fiind foarte redus (mai puţin de 1 caz pe an). Totuşi, mai ales iarna, când stânele sunt abandonate au fost înregistrate cazuri de degradări intenţionate ale acestor spaţii.

Evaluarea economică a pagubelor produse la stâne

Pagubele produse la stâne sunt legate de animalele ucise de către carnivorele mari, de incendii, furturi şi riscuri naturale.

Aceste pierderi sunt doar acelea care se înregistrează în spaţiul montan, în perioada de păşunat, acestea fiind completate de acelea din timpul iernii. În acest caz însă pierderile sunt de obicei mai mici, fiind însă cazuri în care pierderile peste iarnă au fost mai ridicate de 2 capete pe proprietar.

Valoarea pierderilor este evaluată la 60-80 € (1 € – 37 000 lei) pentru fiecare animal, din care 60 € este valoarea unei ovine şi 20 € valoarea produselor lactate realizate într-un sezon. Nu a fost inclusă în calcul lâna care nu aduce pentru moment câştig populaţiei din acest spaţiu. Astfel, la stânele din judeţul Vrancea valoarea pagubelor produse de animalele sălbatice la fiecare stână variază între 60 şi 800 €. Astfel, rentabilitatea economică a activităţilor de păşunat devine scăzută, mai ales în cazul în care mai există pierderi şi datorită apariţiei unor boli.

Concluzii

Activităţile de păstorit reprezintă una dintre activităţile economice tradiţionale pentru vestul judeţului Vrancea, care cunoaşte în prezent mutaţii semnificative determinate de schimbarea modului de proprietate a terenurilor (în special păduri, păşuni şi fâneţe), de reorganizarea obştilor, de scăderea rentabilităţii economice impusă de lipsa pieţelor de desfacere pentru produsele specifice, de taxele ridicate, de degradarea păşunilor, de atacurile carnivorelor mari etc.

Declinul activităţilor de păşunat observabil în special prin scăderea numărului de animale accentuează problemele specifice acestui spaţiu, unele dintre acestea reflectându-se şi în calitatea habitatelor populate de carnivorele mari.

În acest context se impune aplicarea unor măsuri de încurajare a activităţilor tradiţionale pentru acest spaţiu pentru rezolvarea problemelor economice care au proiecţie atât în mediul social, cât şi în cel natural.

BIBLIOGRAFIE

Centrul de Cercetare a Mediului şi Efectuare a Studiilor de Impact (2003), Evaluarea stânelor şi a aşezărilor umane din habitatele populate de Ursus arctos, Canis lupus şi Lynx lynx din judeţul Vrancea, raport realizat în cadrul proiectului LIFE Nature In situ conservation of the large carnivore in Vrancea county, Bucureşti

Cristian Iojă, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie

Silviu Chiriac, Agenţia de Protecţia e Mediului Focşani

Radu Sandu, Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă „Focul Viu” Focşani